Frontex se transformă în „brațul înarmat” al deportărilor: Modelul american ajunge în Europa

Adio, Mediterana?

Bruxelles-ul apasă pedala de accelerație pentru o schimbare radicală la frontierele Uniunii. Marți, 27 octombrie, vicepreședinta Comisiei Europene, Henna Virkkunen, și comisarul Magnus Brunner prezintă o propunere legislativă care va schimba complet fața agenției Frontex.

Nu mai vorbim doar de pază la hotare, ci de o transformare într-o veritabilă forță de returnare, cu puteri care trec dincolo de granițele UE.

Conform datelor obținute de Euronews, noua strategie permite Frontex să intervină direct în operațiuni de îndepărtare desfășurate între două state terțe. Practic, agenția europeană va putea acționa „la distanță”, încercând să oprească fluxul migratoriu înainte ca acesta să atingă solul european.

Miza cea mare este colaborarea cu țările din Africa de Nord.

Apare un „ICE” european?

În noul scenariu, Frontex ar putea ajuta autoritățile dintr-un stat african să trimită înapoi cetățeni din Africa Centrală către țările lor de origine, înainte ca aceștia să apuce să se îmbarce pentru traversarea periculoasă a Mediteranei.

Logica oficialilor de la Bruxelles este simplă și pragmatică: „Cu cât mai multe persoane sunt trimise înapoi înainte de a ajunge în Europa, cu atât mai puține vor trebui returnate ulterior”, a explicat un reprezentant al Comisiei.

Această metamorfoză a atras imediat comparații cu ICE (Immigration and Customs Enforcement), agenția americană celebră pentru deportările masive. Deși Frontex nu va primi, cel puțin momentan, puteri proprii de arestare și detenție pe teritoriul statelor membre — rămânând un suport pentru autoritățile naționale — direcția este clară.

Agenția are deja acorduri în Albania, Serbia și Macedonia de Nord, iar rețeaua de influență se extinde rapid.

Schimbarea de paradigmă nu este lipsită de critici.

Cât costă noua „armată” de frontieră?

Josephine Solanki, cercetătoare la Transnational Institute din Amsterdam, avertizează că Frontex devine, de facto, o agenție de deportare care își mută activitatea tot mai departe de ochii publicului european.

Un alt pilon controversat al reformei este gestionarea „centrelor de returnare” (return hubs). Cinci state — Danemarca, Germania, Austria, Grecia și Țările de Jos — negociază deja deschiderea primului astfel de centru în afara UE până în 2027. Aici ar urma să fie trimiși cei cărora li s-a respins azilul, iar Frontex va asigura logistica transferului către țările de origine.

Pentru a susține acest aparat complex, Comisia propune un buget colosal: 12 miliarde de euro pentru următorul cadru financiar, adică aproape dublu față de alocarea precedentă. Banii vor finanța și o forță de reacție rapidă pentru crize neprevăzute, dar și o unitate specială de monitorizare a rețelelor sociale, menită să detecteze din timp mișcările masive de populație, așa cum a fost cazul crizei din Ceuta, unde 90.000 de oameni au forțat granița dinspre Maroc.

Totuși, dincolo de cifre și logistică, rămâne problema drepturilor omului. Organizațiile neguvernamentale trag un semnal de alarmă: există riscul ca migranții să fie trimiși în locuri unde viața le este pusă în pericol. Deși legislația europeană invocă principiul nereturnării, drumul acestui pachet legislativ prin forurile europene va fi, cu siguranță, unul marcat de dezbateri aprinse privind etica și siguranța.