Irina Vasilcan vorbește despre durere și acuzații: 'Gheorghe nu e culpabil'
Dar zvonurile au crescut!
Bucureștiul trăiește zile grele. Un accident tragic într-un parc a scăpat de control, iar numele lui Gheorghe Moldovan a apărut în centrul unei furtuni.
Acuzat de uneori, susținut de alții, omul a devenit figură de discuție publică. Soția lui, Irina Vasilcan, a rupt tăcerea. Nu a vrut să rămână în umbră.
A ales să vorbească — nu doar ca soție, ci ca om care suferă.
Într-o conferință de presă la biroul ei, Irina a stat înainte de cameră cu ochii umedați, dar vocea tare. A spus că aceasta este una dintre cele mai grele perioade din viața familiei.
De o parte, pierderea. De cealaltă, acuzațiile care, după ei, nu au bază. A insistat: Gheorghe nu a făcut nimic ilegal.
Era acolo, da — ca martor. Nu ca culpabil. A pictat portretul unui om devotat familieii și comunității, unui tată care își duce copiii la școală, unui vecin care ajută când e nevoie.
Accidentul s-a întâmplat săptămâna trecută. Un parc, o mulțime de oameni, apoi — caos. Gheorghe a fost pe loc, dar Irina a subliniat cu putere: prezența lui nu înseamnă implicare. Investigările sunt în curs. Autoritățile caută să înțeleagă ce s-a întâmplat exact. Și ea a rugat: să nu se judecă înainte de a ști.
Dar zvonurile au crescut. Presa, unele voces din comunitate — au început să spună lucruri grave. Irina le-a etichetat: nefondate. Fără dovezi. A făcut un apel: Să nu se răspândească informații neverificate. Să se evite panica.
Să se caute adevărul, nu să se arunce acuzații.
Reacția în București este împărțită.
Cine i-a fost alături în zilele întunecoase?
Unii îl văd pe Gheorghe ca o vittimă a greșelui. Alții sunt skeptici. Irina a pus accent pe otroare: ne trebuie unitate, nu razboi de zvonuri.
A spus că sprijinul comunității e vital acum. Că nevoie sunt de mâini întinse, nu de degete indicătoare.
La nivel instituțional, poliția a deschis o anchetă.
A promis transparență. Un purtător de cuvânt a spus că adevărul trebuie clarificat. Irina a zis că are încredere în justiție.
A cerut echitate. A sperat că, în final, lumina va pe dosier și încrederea se va restituie.
A spus și despre sprijinul apropiat: familie, prieteni — cei care au stat lângă ea în zilele cele mai întunecoase.
A zis că fără ei, nu ar fi putut să treacă prin această fază. că lipsa de judecată prematură e o formă de respect.
La final, Irina a tras un profond semn și a spus: nu să renunțăm la speranță.
Nu să lăsăm că feara ne conduca. A spus că puterea unei comunități se vede nu în binecuvântare, ci în criză. A rugat publicul să se umeze, să se informeze, să ajute.