Muncitorii din Europa lucrează mai puțin decât înainte, dar salariile nu au crescut proporțional

Grecii lucrează mult, dar produc mai puțin: de ce eficiența lor rămâne sub medie?

Muncitorii din Europa petrec acum mai puțin timp la locul de muncă în comparație cu perioadele anterioare, însă creșterea salarială nu a acompaniat această tendință în mod echilibrat, conform informațiilor divulgați recent de către Eurostat. În anul 2025, durata medie a timpului efectiv petrecut la munca pe săptămână de către angajații din statele Uniunii Europene a fost de 35,9 ore, marcând o reducere semnificativă față de 36,9 ore înregistrate în 2015.

Această scădere reflectă o evoluție broader a condițiilor de muncă în regiune, influențată de politici sociale, negociări colective și schimbări în structura economiei.

Printre statele membre, Grecia a continuat să dețină una dintre cele mai lungi săptămâni de muncă, cu un mediu de 39,6 ore pe săptămână, apropiindu-se de Bulgaria și Polonia, ambele la 38,7 ore. Lituania a urmat apropiat cu 38,4 ore, în timp ce România a înregistrat 38,2 ore, plasându-se printre statele cu orele de muncă relativamente ridicate.

În stark contrast, Olanda a reținut poziția de stat cu cea mai scurtă săptămână de muncă, unde angajații au lucrat în medie doar 31,9 ore săptămânal.

Danemarca și Germania au urmat aproape la paritate, fiecare cu 33,9 ore, iar Austria a înregistrat 34 ore, demonstrând o diferență semnificativă față de statele din estul Europei.

Deși grecii lucrează printre cele mai multe ore anual în Europa, eficiența economică a orei lucrate rămâne sub medie. Datele furnizate de OECD și Eurostat indică că PIB-ul generat pe oră de muncă în Grecia este considerabil sub media Uniunii Europene. Productivitatea grecească este estimată să fie între 55 și 65 procent a celei germană sau olandeze, ceea ce sugerează că, deși angajații petrec mai multe ore la post, contribuția lor la crearea de valoare economică este semnificativ mai mică.

Această disparitate subliniază o diferență de structură economică, tehnologie și organizare a muncii între statele de vest și cele din sud-estul continentului.

Analiza după gen arată disparităţi evidente în distribuţia orei de muncă.

În 2025, bărbații din UE au lucrat în medie 39,4 ore pe săptămână, în timp ce femeile au ajuns la 37,6 ore, o diferență de 1,8 ore în medie la nivel continental.

Printre femei, Slovenia a condus clasamentul cu 39,2 ore săptămânal, urmată de Lituania cu 39,1 ore, iar Letonia și Polonia au înregistrat ambele 38,9 ore.

Letonia și Bulgaria au avut cele mai mici diferențe salariale!

Cele mai scurte săptămâni de muncă pentru femei au fost observate în Țările de Jos (35 ore), Finlanda (35,6 ore), Irlanda (35,9 ore) și Belgia (36,4 ore).

La nivelul bărbaților, doar patru state au depășit pragul de 40 de ore săptămânal în 2025: Grecia a condus cu 41,8 ore, urmată de Polonia (40,6 ore), Slovenia (40,2 ore) și Cipru, exact la 40,0 ore. Cele mai scurte săptămâni de muncă pentru bărbați au fost înregistrate în Finlanda și Țările de Jos, ambele la 38,4 ore, urmate de Ungaria și Suedia, fiecare cu 38,5 ore.

Diferențele de gen au fost mai proeminente în state precum Irlanda, unde bărbații au lucrat 39,9 ore în comparație cu 35,9 ore pentru femei — o diferență de exact 4 ore.

Similar, în Țările de Jos, bărbații au lucrat 38,4 ore în timp ce femeile au ajuns la 35 ore, iar în Grecia, disparitatea a fost de 3 ore (41,8 ore pentru bărbați versus 38,8 pentru femei).

În contraste marcate, Letonia și Bulgaria au arătat cele mai mici diferențe de gen, cu variații sub 0,5 ore pe săptămână între bărbați și femei, indicând o distribuție mai echitabilă a timpului de muncă în aceste state. Aceste contrasturi subliniază diversitatea modelelor de muncă și politicile de echitate de gen în întreaga Uniune Europeană.

În contextul acestor tendințe, îngrijorarea globală privind reducerea orei de muncă a primit un semn semnificativ din partea Islandei, care a devenit prima țară din lume care a implementat săptămâna de lucru de patru zile la nivel național. Această măsură, aplicată cu succes, a contrazis o conviință profund rădăcinată în că scăderea orei de muncă duce inevitabil la declin economic.

Islanda a demonstrat că productivitatea poate fi menținută sau chiar creșută, iar angajații au beneficerat de mai mult timp liber fără să se afecteze performanța economică.

Această experiență a reluat debatul despre viitorul muncii, amintind de o predicție faimoasă a lui John Maynard Keynes din 1930. În eseul său „Posibilități economice pentru nepoții noștri”, Keynes a sugerat că, datorită progresului tehnologic, nepotii săi ar putea lucra doar 15 ore pe săptămână sau beneficia de un weekend de cinci zile.

El a scris că, pentru prima dată în istorie, omul ar se confrunta cu provocarea de a-și ocupa timpul liber într-un mod semnificativ.

Totuși, decenii ulterior, aceste prognoze s-au dovedit prea optimistic — nu numai că săptămâna de 15 ore nu s-a materializat, ci chiar și reducerea modestă a orei de muncă a întâmpinat rezistență în multe părți ale lumii, deși unele state, precum Islanda, au aratat că o altă cale este posibilă.