Profesorii critică reformele incoerente și haotice din Educație

Standardizarea evaluării e mai complexă decât crezi!

Confuzie instituțională și lipsa unei strategii clare definesc actuala realitate a sistemului educațional românesc, conform mărturiilor cadrelor didactice interviuate de redacția Edupedu. ro.

Profesorii din teren subliniază că mecanismele de testare a noilor metode funcționează adesea fără a se traduce într-o consolidare publică a concluziilor, iar normele de evaluare sunt impuse rapid, fără suficient timp pentru adaptare.

Situația este agravată de raportări administrative solicitate cu o urgență disproporționată, ceea ce generează un sentiment general de dezorientare și frustrare în comunitatea didactică.

Raluca Voina, care îndeplinește funcția de director adjunct și predă la clasele primare la Școala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureșianu” din Brașov, identifică paradoxul fundamental al acestei perioade: inițiativele care demonstrează eficiență în faza de pilotare nu sunt extinse la scară națională, în timp ce acele măsuri care devin obligatorii pentru toate școlile nu au beneficiat de o verificare riguroasă prealabilă. Ea citează ca exemplu emblematic standardele naționale de evaluare, care intră în vigoare începând cu anul școlar 2026-2027. Pentru categoria învățătorilor, conceptul de evaluare bazată pe descriptori nu este noul element introdus forțat, ci o abordare familiară. Standardizarea a fost, de fapt, așteptată cu speranță, tocmai pentru a garanta uniformitatea interpretării calificativelor, indiferent de instituția sau de educatorul implicat.

Învățătorii au probabil o viziune diferită, mai ales cei de școală veche: noi am lucrat pe descriptori, evaluăm în acest spirit și îl înțelegem poate mai bine decât o grilă de notare cu note. Multe dintre colegele mele, oameni cu care vorbesc de mult, chiar am tânjit după această standardizare, în sensul în care «Foarte bine» să însemne același lucru oriunde în țara asta.

Altfel e raportat, în cel mai bun caz, la clasă, dacă nu la feelingul profesorului, explică cadrul didactic. Provocarea majoră rezidă însă în tranziția de la textul normativ la aplicarea concretă în sala de clasă. Voina exprimă dorința ca să existe o instruire unitară și consistentă, astfel încât toți profesorii să înțeleagă profund logica și fundamentele acestor standarde.

Din păcate, implementarea se desfășoară într-un ritm accelerat, necesitând timp suplimentar pentru sedimentarea cunoștințelor.

Într-o instituție cu un număr mare de cadre didactice tinere, precum școala sa, colaborarea în echipe și mecanismele de mentorat devin esențiale, nu din motive de ierarhizare a expertizei, ci deoarece experiența acumulată facilitează decodarea precisă a noilor cerințe.

Traseul istoric al standardizării evaluării este mai complex decât pare la prima vedere. Interesul Ministerului Educației pentru armonizarea criteriilor de notare nu este recent. În intervalul 2008-2011, s-a derulat proiectul POSDRU intitulat „Instrumente digitale de ameliorare a calității evaluării în învățământul preuniversitar”. În cadrul acestei inițiative, au fost create metodologii și instrumente specifice, fiind instruite peste 10.000 de persoane specializate în evaluare, conform datelor oficiale disponibile. Totuși, standardele actuale au urmat un parcurs distinct. Ele au fost concepute în contextul proiectului european RECRED, „Reglementări noi pentru un Curriculum Relevant și Educație Deschisă”.

La data de 12 ianuarie 2026, Ministerul Educației a deschis concursul pentru selecția școlilor care urmau să testeze aceste norme. Autoritatea de resort a caracterizat explicit această fază drept un moment crucial pentru validarea, ajustarea și fundamentarea standardelor înainte de generalizarea lor.

Cadrele didactice din școlile selectate aveau obligația de a participa la două sesiuni de formare online, de a integra standardele în evaluările curente și sumative și de a returna feedbackul primit. La opt luni distanță, era prevăzută utilizarea standardelor la nivel național.

Pe 13 iulie 2026, Ministerul a supus la consultarea publică proiectul de ordin, iar pe 14 august a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul nr. 4.615/2026. Prin acest act normativ, standardele au devenit reperul oficial pentru evaluarea elevilor, începând cu anul școlar 2026-2027.

Cu puțin timp înainte de adoptarea finală, Ministerul Educației a confirmat pentru Edupedu. ro absența unei metodologii clare prin care nivelurile de performanță definite în standarde să fie convertite automat în note sau calificative tradiționale.

Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, a recomandat o introducere treptată a acestor norme.

Redacția a mai identificat o altă ambiguitate tehnică după publicarea documentelor: cadrul general menționează cinci niveluri de performanță – „Avansat”, „Consolidat”, „De bază”, „În formare” și „În dificultate” – în vreme ce standardele pe discipline detaliază descriptori specifici doar pentru primele trei categorii.

Abia la începutul anului școlar, pe 7 septembrie 2026, Ministerul a pus la dispoziția profesorilor o prezentare detaliată privind modul de aplicare a standardelor. Acest ghid includea pașii concreți, de la identificarea competenței și a standardului corespunzător, până la proiectarea sarcinilor de evaluare, stabilirea nivelului atins și oferirea feedbackului.

Antoaneta Luchian, profesoară de educație muzicală la Liceul UAIC din Iași, face legătura între reforma curentă și eforturile anterioare de standardizare. Ea amintește că standardele de evaluare au fost testate inițial, probabil la începutul anilor 2010, dar proiectul a fost abandonat prematur. Am avut două proiecte europene, unul decedat în fașă și altul reluat, ca să ajungem la standardizarea pe care o avem acum.

Nu știu cum sunt colegii mei, dar eu, la educație muzicală, nu știu cum să le folosesc.

Abia pe 7 septembrie 2026 s-a început anul școlar!

Norocul meu este că, într-un proiect Merito, am trecut prin procesul de a construi descriptori de performanță și știu cumva despre ce e vorba, povestește profesoara.

Pentru un educator care primește acum aceste standarde, fără pregătire prealabilă, provocarea este una practică și imediată. Dar unui profesor căruia în formarea inițială nu i s-a vorbit despre standarde și descriptori de performanță i se pun acum în brațe și i se spune: «Te rog frumos, folosește-le în planificare și în evaluarea rezultatelor la clasă.» Vă spun ce se întâmplă concret: mai punem o coloană în tabelul planificării, asociem cumva competența cu standardul și ne-am spălat pe mâini.

Nu sunt puse în practică.

Aceeași lacună în circuitul de feedback este evidentă și în cazul evaluărilor naționale organizate la clasele a II-a și a IV-a.

Instituțiile de învățământ transmit rezultatele, completează rapoarte cu observații și recomandări, dar profesorii susțin că nu observă impactul regulator pe care aceste teste ar trebui să îl aibă asupra întregului sistem.

Raluca Voina explică că li se cer tabele cu sugestii și constatări, pe care le transmit anual cu stoicism.

Deși nu ar fi corect să se afirme că nimeni nu ia în considerare aceste date, doar aproximativ 10% din observațiile de formă (privind imagini sau structură) au fost reținute și aplicate.

Observațiile de fond, care ar trebui să genereze modificări esențiale în programele școlare sau în formarea inițială a viitorilor profesori, rămân frecvent nerezolvate. Rezultatele sunt livrate, rapoartele sunt elaborate metodic și detaliat, dar sistemul nu se auto-corectează. Sensul regulator al acestor evaluări naționale rămâne invizibil pentru profesori.

Nu este vorba de o lipsă a datelor, ci de capacitatea acestora de a genera decizii operaționale care revin apoi către școli. Antoaneta Luchian compară situația din România cu experiența observată în sistemul de educație portughez, în urmă cu circa zece ani. În Portugalia, nu există structuri de tipul inspectoratelor sau al departamentelor regionale care să ofere asistență directă. Responsabilitatea pentru performanța școlii îi revine exclusiv instituției (management, administrare, didactică) și ministerului.

Am zis: «Domnule, nu se poate, fără niciun canal intermediar?» În schimb, au o direcție de analiză foarte puternică.

Dacă intrați pe site-ul Ministerului Educației din Portugalia, veți vedea direcția de statistică. Rapoartele erau digitalizate deja din 2016, când am fost eu acolo. Ele intră într-un canal comun, cineva le structurează, le analizează și se întorc la director cu mesajul: «Aici aveți o problemă.»

În contrast cu acest model, în România digitalizarea nu a reușit să elimine presiunea raportărilor urgente, nici să creeze un flux predictibil al informației. La noi trăim în paradigma în care primim azi o informare de la ISJ că ieri la ora 14:00 trebuia să transmitem nu știu ce bază de date despre elevii de clasa a IV-a.

Sunt lucruri fără niciun fel de coerență. Ne-ar ajuta o coerență, un lucru făcut cu cap, gândit pe mai multe etape. Da, suntem digitalizați.

Pentru mine ora de muzică e foarte simplă când am acces la tehnologie: în trei secunde am ajuns în Mongolia și pot asculta muzica de acolo, în trei minute suntem la Met, în sala de concert.

Dar dacă aș face, ca profesor, tot ce mi se cere zi de zi, nu aș mai avea timp de lecții, afirmă profesoara Luchian.

O altă dimensiune a confuziei institucionale o constituie soarta școlilor-pilot.

Conform monitorizării realizate de Edupedu. ro, ciclul de patru ani al primelor școli-pilot s-a încheiat fără ca Ministerul Educației să publice o evaluare publică a rezultatelor obținute, iar proiectele au fost prelungite.

Această absență a unei verificări finale și a unei consolidări a lecțiilor învățate amplifică sentimentul că sistemul educațional funcționează într-un mod haotic, unde experimentele nu se transformă în politici durabile, iar informația generată la nivelul școlilor nu alimentează deciziile luate la nivel central.