România, cea mai afectată țară din Europa: facturile de energie devin povară structurală

Facturile de energie ne devorează bugetul: cum scăpăm de povara costurilor?

Facturile de energie electrică, gaze naturale, încălzire și combustibili au devenit o sarcină constantă pentru milioane de familii din întreaga Europă. România se numără printre statele supuse celei mai intense presiuni financiare în acest domeniu.

Conform calculelor efectuate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), o proporție cuprinsă între 30% și 40% din gospodăriile din România, Bulgaria și Grecia cheltuie mai mult de 10% din veniturile lor pe energie, o limită folosită pentru a măsura vulnerabilitatea energetică.

La nivel de Uniune Europeană, această cifră este estimată la doar 17-22%. Dumitru Chisăliță, președintele AEI, subliniază că amploarea problemei depășește cu mult ceea ce sugerează statisticile standard privind numărul de persoane incapabile să-și încălzească casele. Multe familii continuă să plătească facturile, dar fac acest lucru prin renunțarea la alte cheltuieli vitale.

Într-o analiză denumită „Europa arde veniturile pe facturile de energie”, Dumitru Chisăliță pune în evidență o formă de sărăcie care nu implică neapărat absența totală a veniturilor sau imposibilitatea de a plăti utilitățile. Problema constă în absorbirea unei cote disproporționate din bugetul familial pentru acoperirea costurilor energetice.

Există o formă de sărăcie care nu apare imediat în statistici, dar se simte în fiecare factură plătită.

Nu este neapărat sărăcie extremă, nu este lipsă totală de venit. Este momentul în care cheltuielile cu energia depășesc 10% din venitul unei gospodării. Din acel prag, energia nu mai este un serviciu – devine o povară structurală, explică liderul asociației.

Estimările oferite de AEI nu constituie o statistică oficială armonizată de Eurostat, ci o evaluare bazată pe pragul de 10% din venit. Acest indicator este crucial deoarece include și situația familiilor care reușesc să acopere facturile, dar cu prețul reducerii altor cheltuieli.

De ce plățile la energie devin o povară insuportabilă pentru români?

Pentru familiile cu venituri mici, ponderea cheltuielilor cu energia poate crește la 15-20%, datorită acumulării mai multor probleme: salarii și pensii insuficiente, locuințe vechi, izolație termică slabă și sisteme de încălzire cu randament redus. În Europa, dacă folosim acest indicator simplu – peste 10% din venit merge pentru electricitate, gaz, energie termică și combustibili – realitatea este mai dură decât arată cifrele oficiale privind «incapacitatea de a încălzi locuința», susține Dumitru Chisăliță.

Analiza relevă o Europă profund fragmentată din perspectiva vulnerabilității energetice. În Spania și Portugalia, aproximativ 20-25% dintre gospodării ar depăși pragul de 10%, conform estimărilor AEI. În schimb, în state precum Finlanda, Danemarca sau Luxemburg, această proporție scade la 5-10%.

Diferențele nu se explică exclusiv prin tarifele la energie. Veniturile disponibile, eficiența energetică a locuințelor și mecanismele de protecție socială influențează capacitatea unei familii de a face față facturilor. Aceasta nu mai este doar o diferență economică.

Este o fractură structurală în interiorul Uniunii, avertizează președintele AEI.

Datele oficiale oferă contextul necesar pentru a înțelege avertismentul emis de Asociația Energia Inteligentă. Conform ediției 2026 a publicației Eurostat „Key figures on European living conditions”, în anul 2025, 8,8% din populația Uniunii Europene nu și-a putut permite să-și mențină locuința încălzită corespunzător, comparativ cu 9,2% în 2024.

Cu toate acestea, situația variază semnificativ între statele membre. România înregistrează o deteriorare, în timp ce media europeană scade ușor. Această discrepanță subliniază conceptul de „sărăcie invizibilă”, unde familiile plătesc facturile, dar taie de la hrană, sănătate și educație.

Deși criza energetică din 2022-2023 a trecut, facturile rămân o problemă persistentă. Riscul de sărăcie ar putea urca spre 25% în Europa în următorii ani, ceea ce impune o reacție rapidă la nivelul politicilor publice.