Sistemul Solar ar putea să se destrame mult mai devreme decât se credea, confirmând teoria lui Newton

Este această imagine incompletă?

Noul studiu publicat în revista The Astrophysical Journal Letters și menționat de OK Diario sugerează că Sistemul Solar ar putea pierde stabilitatea mult mai devreme decât se credea anterior, un fenomen care ar confirma o ipoteză vechi atribuită lui Isaac Newton. În majoritatea scenariilor analizzate – aproximativ nouă din zece – planetele mari ar fi expuse riscul de a fi aruncate în spațiul interstelar sau de a-și pierde orbitele stabil în cel mult trei miliarde de ani după transformarea Soarelui într-un pitic alb.

Ultimele știri

Plăți avans APIA 2026: sume pe hectar și cap de animal pentru agricultoriDobânzile scad: speranță pentru economia RomânieiUngaria și Bulgaria blochează aderarea Ucrainei la UE: ce înseamnă pentru Moldova?Trump propune dialog trilateral pentru denuclearizare

În prezent, științii cunosc evoluția viitoare a Soarelui: peste circa șase miliarde de ani, steaua noastră va începe să se extindă, transformându-se într-un gigant roșu pentru apoi să se contracteze într-un pitic alb, o stea de mici dimensiuni dar extraordinar de densă. În această fază, Soarele va elimina o parte semnificativă a masăi sale prin vânturi stelare. Până acum, modelul acceptat prevedea o pierdere de masă graduală și uniformă, care ar fi dus la o distanșare lentă și previzibilă a planetelor.

În acest cadru, se consideră că Mercur, Venus și probabil Pământul vor fi înghiți de extinderea Soarelui, Marte ar putea ține locația sa sau evapua, iar Jupitor, Saturn, Uranus și Neptun ar fi driftat spre orbite mai largi – de approximativ două ori mai mari decât cele actuale – rămânând totuși pe tracctorii stabilă pentru perioade extinse.

Totuşi, cercetătorii din noul studiu sustin că această imagine este incompletă. Pe măsură ce bătrânește, Soarele nu va pierde masa sale în mod echilibrat. Pe contra, straturile exterioare vor fi eliminate într-un mod asymmetric, cu emisie mai intensă de materie în unele direcții decât în altele. Aceste fluctuări în pierderea de masă generează forțe minuscule dar constante, care, pe termen lung, pot altera mișcarea planetelor prin efecte cumulate. Deși fiecare impuls individual este slab, influența lor combinată ar putea, pe parcursul de miliarde de ani, să provoace perturbări semnificative în dinamica sistemului.

Baza ipotezei se află în observațiile realizate de către telescopul spațial Gaia.

Datele arată că sisteme binare de stele situate la mari distanțe una de alta sunt mai puțin frecvente atunci când una dintre componente a evoluat spre stadiul de pitic alb.

Această raritate ar sugera că, în momentul în care steaua pierde părți din mantlele externe, primește un tip de „întârziere” sau impuls gravitational care modifică viteza sa în spație.

Pe baza acestor indicii, fizicianul Jim Fuller a calculat anterior că o stea în fază terminală de evoluție ar putea suferi aproximatem 10.000 de astfel de microîmpingeri, fiecare contribuind cu o mică schimbare de viteză.

Cumulative, aceste efecte ar putea accelera steaua cu până la un kilometru pe secundă – o valoare suficient de mare pentru a influența corpii vecini în secolurile viitoare.

Cum se va schimba orbita lui Neptun?

Pentru a testa această ipoteză în contextul Sistemului Solar, cercetătorii au utilizat supercomputere pentru a rula sute de simulări complexe, modelând interacțiunile gravitationale între Soare, planete și restantele de masă eliminate în timpul evoluției stelare. Rezultatele au arătat o tendință troublătoare: orbitele planetelor mari – în special cele ale Jupitorului, Saturnului, Uranusului și Neptunului – devin progresiv mai caotice. Perturbațiile apar la întâmplare, crescând probabilitatea ca tracctorii să se intersecteze.

În aproximativ 40% dintre simulări, aceste interseziuni au avut loc chiar în perioada în care Soarele era încă gigantă roșie, ceea ce implică că riscul de instabilitate nu apare doar în fază tardivă, ci poate manifesta-se mai devreme decât se credea.

Un exemplu semnificativ este schimbarea previzuită a orbitei lui Neptun. Actualmente aproape circulară, aceasta ar putea deveni, în unele scenarii, o elipsă extrem de alungită, indicând o pierdere semnificativă de stabilitate. Într-o analiză detaliată a variantelor de simulare, în 37 din 48 de cazuri, orbitele planetei au început să se intersecteze înainte ca Soarele să termine de pierdut masa sa prin vânturi stelare – adică înainte de finalizarea evoluției sale spre pitic alb.

Aceste concluzii readuc în atenție o idee veche, dar neuitată: Isaac Newton însuși a sugerat, ori de câte ori, că interacțiunile gravitationale între planete, deși mici, ar putea, pe termen foarte lung, să decompună echilibrul Sistemului Solar. Deși calculele ulterioare au arătat că, în condiții de pierdere uniformă de masă, orbitele pot rămâne stabile pentru miliarde de ani, noul studiu demonstrează că asimetria în eliminarea masăi stelare ar putea schimba ecuația.

Astfel, bătrânețea Soarelui nu doar schimbă starea sa propriă, ci poate acționa ca un declanșator pentru destabilizarea dinamică a întregului sistem planetar.

Totuși, cercetătorii sunt atentini să precizeze că aceste rezultate provin din simulări numerice, nu din observații directe sau predicții certe.

Modelele, pe cât sunt sofisticate, depun de ipotezi privind modul exact în care Soarele pierde masa sale și de precizia cu care sunt modelate interacțiunile gravitationale.

De aceea, evită să spună că destramarea este inevitabilă, preferând să o prezinte ca un scenariu posibil, bazat pe dovezi teoretice și computaționale, care merită să fie investigat mai în profunditate.

Concluzia rămâne, totuși, că stabilitatea Sistemului Solar nu este garantată pe termen extrem de lung și că efectele acumulabile ale evoluției stelare ar putea, în cele din urmă, duce la o reconfigurare radicală a aranjamentului planetar – o posibilitate care, deși încă ipotetică, nu mai poate fi ignorată.

Sursă: mediafax

Conținut scris de redacția noastră sectorul-1.ro / Andreea Tobias și asistat AI.