Un sistem care pune omul
Sistemul educațional din Japonia arată, la prima vedere, ca un vis pentru mulți. Dar realitatea din spatele ușilor școlilor nipone e una radical diferită de ceea ce suntem obișnuiți noi, românilor. În timp ce noi discutăm intens despre reforme și standarde, în arhipelagul nipon elevii trăiesc o rutină în care lipsa notelor tradiționale și a examenelor orale e normă, iar responsabilitatea curățeniei și a igienei personale devine o lecție de viață practică. Această abordare pregătește tinerii pentru autonomie zilnică, contrazicând puternic dinamica socială din Europa.
Ultimele știri
Plăți avans APIA 2026: sume pe hectar și cap de animal pentru agricultori
Dobânzile scad: speranță pentru economia României
Ungaria și Bulgaria blochează aderarea Ucrainei la UE: ce înseamnă pentru Moldova?
Trump propune dialog trilateral pentru denuclearizareRomânia e acum în plin an universitar, când liderii politici parcurg campusurile pentru a sublinia importanța instruirii. Țara noastră ocupă un loc îngrijorător în clasamentele europene privind rata abandonului școlar. Pe de altă parte, Japonia menține constant poziția sa în fruntea testărilor internaționale de performanță academică. Aproximativ două treimi dintre absolvenții de liceu din Japonia continuă studiile la facultate – o cifră care reflectă o cultură educațională profund înrădăcinată. În plus, politica locală nu se oprește la vizite protocolare la începutul anului, ci la formarea caracterului: elevii trebuie să fie curați, politicoși și să prețuiască munca.
Contrastul dintre România și Japonia
Pentru a înțelege nuanțele acestui sistem, am vorbit cu Bianca Miyamoto, o româncă care trăiește de 26 de ani în regiunea Shizuoka, în centrul Japoniei. Bianca a absolvit un liceu din România și acum își crește cei doi fii, care abia au început gimnaziul. Pentru ea, diferența dintre cele două sisteme e abisală – o distanță „de la cer la pământ”.
Bianca explică că, în primele etape ale învățământului japonez, evaluarea clasică e aproape inexistentă. Elevii nu primesc note în sens tradițional, nu susțin teze, nu predau lucrări de control și nici măcar nu sunt supuși examenelor orale. Un alt aspect surprinzător pentru un străin e lipsa prezentărilor la tablă. În schimb, accentul e pe dezvoltarea abilităților practice și a respectului față de mediul înconjurător.
Experiența unei românce în Japonia
Curățenia școlii nu e delegată personalului auxiliar. Nu există femei de serviciu care să spele băile, să curățe clasele, holurile, ferestrele. Toate aceste sarcini sunt preluate de elevi, începând chiar din prima clasă. Deși profesorii oferă sprijin și îndrumare, sarcina principală aparține copiilor. Această disciplină se extinde și la modul în care sunt servite mesele. Elevii își pregăresc singuri masa, folosind recipiente mari aduse în săli, din care porționează alimentele în farfurii proprii. Sistemul funcționează pe rotație: doi elevi pe săptămână au rolul de a servi masa, distribuind orezul sau pâinea, după caz. La finalul prânzului, aceștia sunt responsabili și de strângerea farfurilor, de măturat și de spălat vasele.
Deși temele de acasă pot părea mai puțin presante, competiția pentru locurile în licee rămâne intensă. Majoritatea familiilor recurg la cursuri private de pregătire pentru admitere, cheltuieli care pot absorbi până la jumătate din salariul lunar al mamei. Astfel, școala formală joacă un rol de socializare și formare morală, în timp ce pregătirea academică avansată e externalizată.
Obiceiuri culturale care nu se opresc
Diferențele culturale nu se opresc la granițele școlii, ci se extind la comportamentul general în spațiul public. Kenji, un tânăr japonez care a învățat limba română și a venit să studieze în România, a constatat o adaptare dificilă. El menționează că, în Japonia, folosirea telefonului mobil în mijloacele de transport public – cum ar fi autobuzele sau metroul – e considerată o rușine majoră, în timp ce în România e o practică des întâlnită.
Kenji a ajuns în Europa cu exact un an și trei luni în urmă, motivat de dorința de a verifica personal diferențele dintre matematica europeană și cea japoneză. Intuiția sa s-a confirmat: stilul de lucru e diferit. Dar perioada de acomodare a fost extrem de dificilă, descrisă de el ca un adevărat coșmar. Primele două-trei luni au fost marcate de bariere lingvistice, iar comunicarea cu ceilalți era aproape imposibilă. Abia după această fază inițială de confuzie, a reușit să se integreze parțial în comunitatea locală, reușind să comunice cu cei din jur și demonstrând că, indiferent de sistemul educațional, bariera limbii rămâne un obstacol semnificativ pentru oricine se mută într-o cultură nouă.
Sursă: digi24
Conținut scris de redacția noastră sectorul-1.ro / Marius Dumitrescu și asistat AI.