Cum și-a descoperit Andrei Bîrsan talentul fotografic la Școala 88?
Imaginea Bucureștiului din anii de glorie ai regimului comunist prinde viață prin obiectivele unui tânar Andrei Bîrsan, care, în 1979, surprindea cotidianul elevilor din cartierul Balta Albă. Aceste fotografii, acum arhivă prețioasă, ne transportă într-o epocă când școala nu era doar un loc de studiu, ci un adevărat teatru al conformității sociale.
Ultimele știri
Plăți avans APIA 2026: sume pe hectar și cap de animal pentru agricultori
Dobânzile scad: speranță pentru economia României
Ungaria și Bulgaria blochează aderarea Ucrainei la UE: ce înseamnă pentru Moldova?
Trump propune dialog trilateral pentru denuclearizarePentru generația actuală, conceptul de a merge la cursuri îmbrăcată într-uniformă rigidă pare aproape absurd, o anomalie greu de înțeles pentru mințile libere ale secolului XXI.
Totuși, realitatea istorică impunea o disciplină vestimentară aspră: fetele purtau sarafane albe, ciorapi până la genunchi, o bentiță albă fixată pe cap și un număr matricol brodat vizibil pe brațul stâng.
Băieții, la rândul lor, erau obligați să poarte costume bleumarin și să aibă tunsori standardizate, conform regulilor stricte. Aceste elemente nu erau opționale, ci constituiau o obligație absolută pentru orice elev.
Regimul socialist impunea o multitudine de reguli, oferind în schimb puține drepturi individuale.
Legea Învățământului, promulgată în 1978, sublinia importanța legăturii dintre educație, cercetare și producție industrială.
În absența tehnologiei moderne – fără telefoane mobile, i Phone-uri de ultimă generație sau mașini de lux precum modelele noi BMW – elevii din România comunistă trăiau sub un cod vestimentar și comportamental extrem de sever.
Produsele de machiaj, bijuteriile fine, fustele scurte și părul vopsit erau considerate excese interzise categoric. Dacă nu am fi avut aceste cadre fotografice ca dovadă, povestea ar putea părea o ficțiune exagerată, o invenție a unei imaginații dezordonate.
Andrei Bîrsan a dezvoltat talentul său vizual fotografiindu-și colegii de la Școala Gimnazială 88, acolo unde a petrecut anii de formare.
Aceste instantanee, primii pași într-o carieră de fotoreporter care se întinde pe aproape cinci decenii, surprind o copilărie inocentă, imună la propaganda oficială. Doctrina comunistă părea să nu se lipească de ei, probabil pentru că vârsta era încă prea fragedă pentru a absorbi integral mesajul politic.
În momentul în care Andrei a primit primul său aparat foto, cadou în clasa a VIII-a, copiii păreau încă distanțați de seriozitatea instituțională, chiar dacă uneori mai scoteau limba spre cameră, într-o gestă de rebelie discretă.
Doar generațiile vârstnice mai rețin detaliile atmosferei din școlile socialiste, marcate de prezența omniprezentă a portretului lui Nicolae Ceaușescu, agățat pe pereți. Era dificil de conceput ca elevii să depună eforturi susținute la orele de Economie Politică, obligatorii în gimnaziu, sau la Filozofie Materialist-Dialectică, specifică ciclului liceal, discipline menite să îndoctrineze tineretul.
Muncă patriotică: elevele la cules de cartofi!
De asemenea, imaginea tuturor copiilor purtând cravata roșie de pionier este una șocantă pentru ochii de astăzi; lipsa acesteia ducea la trimiterea elevului acasă și la înregistrarea unei absențe nemotivate.
Copiii erau așezați în rânduri ordonate pentru a interpreta imnul de cult, cu versuri precum „Trei culori cunosc pe lume / Amintind de-un brav popor”, subliniind unitatea partidului și construcția socialismului prin munca muncitorească.
Tinerele fete erau trimise în fiecare toamnă la culesul de cartofi, activitate etichetată ca „muncă patriotică”. Ele trebuiau să țină autocritici publice în fața detașamentului de pionieri pentru greșeli minore, precum fumatul sau atitudinea considerată necorespunzătoare față de profesori.
Un aspect și mai dramatic era posibilitatea ca elevii să-și denunte propriii părinți, în special dacă aceștia ascultau posturi de radio din străinătate. Totul era orientat spre formarea unor viitori ingineri dedicați țării. Structura programului din 1979 era guvernată de Legea Educației și Învățământului nr. 28, adoptată în 1978.
La acea dată, Nicolae Ceaușescu își consolida dictatura personală, în contextul post-cutremurul din 1977, perioadă în care Bucureștiul era măturat de demolări masive.
Într-un interviu, Andrei Bîrsan mărturisește că nu simțea greutatea îndoctrinării comuniste, fiind prea mici și absorbite de joacă.
„Sigur că era, dar nu ne interesa”, recunoaște el.
Își amintește clar momentul schimbării imnului național, perioadă în care întreaga școală s-a concentrat exclusiv pe învățarea și intonarea noului text, suspendând orele obișnuite.
Versurile erau publicate în revista „Cutezătorii”, iar în fiecare sală de clasă, deasupra tablei, se află portretul lui Ceaușescu, flancat de lozinci, iar în partea opusă, stema României.
În clasele primare, unii elevi scriau încă cu toc, având locașuri speciale pe bănci pentru călimare și tocuri.
Se mai păstrează în memorie și mirosul specific al gumelor de șters chinezești, precum și teama generată de pixul bicolor al învățătoarelor, cu un capăt albastru și altul roșu.
Sistemul puneă accent deosebit pe disciplinele tehnice și munca fizică, iar anul școlar, care începea pe 15 septembrie și se încheia pe 15 iunie, era împărțit în trei trimestre. Educația obligatorie cuprindea zece clase, matematica, fizica, chimia și biologia beneficiind de cel mai mare număr de ore din grilă.
Sursă: b365
Conținut scris de redacția noastră sectorul-1.ro / Antoaneta Dohotariu și asistat AI.